Peste 58 de mii de moldoveni vor primi o pensie mai mare în medie cu 255 de lei, din noiembrie

Peste 58 de mii de moldoveni vor primi o pensie mai mare în medie cu 255 de lei, din noiembrie
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 11.10.2017 15:54
Peste 58.400 de moldoveni vor primi o pensie mai mare în medie cu 255 de lei, începând cu 1 noiembrie, calculată după noua formulă de calcul. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern. 

Este vorba de o majorare cu 17 la sută a pensiilor pentru limita de vârstă, stabilite în anii 2009-2011.

Totodată, circa 6400 de pensionari vor primi de luna viitoare o pensie de dizabilitate mai mare cu 274 de lei sau cu 28 la sută.

Aceste majorări urmau să aibă loc din 1 aprilie 2018, dar autorităţile spun că au identificat resurse care permit o majorare mai grabnică. În total, vor fi alocate 33,6 milioane de lei.

Potrivit noului regulament aprobat în cadrul reformei sistemului de pensii, din 1 aprilie 2019 urmează să fie valorificate pensiile stabilite în perioada 2012-2014, iar din aprilie 2020 - pensiile stabilite în perioada 2015 - 31 martie 2017.

Precizăm că începând din aprilie 2017 au fost valorificate pensiile stabilite în perioada 2001-2008, pentru 84 de mii de beneficiari. Deşi Guvernul a anunţat cu mult fast că este vorba de o creştere de 39 la sută, mărimea medie a pensiei s-a majorat cu 131 de lei.

În Republica Moldova sunt înregistraţi peste 690.000 de pensionari. În 2016 pensia medie pe ţară a constituit aproximativ 1.300 de lei. 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI