Aceştia au fost aleşi în urma unui concurs public organizat de Comisia economie, buget şi finanţe.

Eligibili au fost candidaţii cu cetăţenia Republicii Moldova, cu studii superioare de licenţă sau echivalente în economie, finanţe şi bănci, drept sau audit, o experienţă de muncă de cel puţin 10 ani în domeniul financiar, juridic sau de audit ori într-o funcţie ştiinţifică sau academică în aceste domenii.

Totodată, candidaţii nu trebuiau să aică activităţi ce ar putea genera conflicte de interese în procesul de realizare a funcţiei de membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naţionale a Moldovei.

Potrivit legii cu privire la BNM, Consiliul de Supraveghere este organul responsabil de organizarea unui sistem eficient de supraveghere publică independentă a activităţii BNM.

Consiliul este compus din şapte membri: guvernatorul BNM care este şi preşedintele Consiliului, prim-viceguvernatorul BNM, un membru care este şi viceguvernator al BNM şi patru membri care nu sunt salariaţi ai BNM.