Invitaţii emisiunii au discutat despre dispariţia misterioasă a martorilor jafului din sistemul bancar. Aşa s-a întâmplat în cazul fostului şef al Direcţiei Supraveghere în Tehnologii Informaţionale din cadrul Băncii Naţionale, care a fost găsit mort în urma unei intoxicaţii cu gaze, potrivit dezvăluirilor fostului angajat al CNA Mihail Gofman.

„Dispar deja martorii care ar putea cumva afecta ceea ce ni se serveşte nouă zilnic. Acest scenariu, pus la cale de guvernare, care vrea să ne arate că toată această afacere deja este finalizată şi avem un ţap ispăşitor care se numeşte Filat şi gata cu asta se încheie toată lupta cu miliardul, corupţia a eşuat. Oamenii au început să vorbească şi, dacă au vorbit unul, doi, trei, vă asigur că vor vorbi în continuare mult mai mulţi, pentru că o operaţiune de o asemenea anvergură necesita antrenarea multor persoane”, a declarat analistul Victor Ciobanu.

Potrivit expertului, prim-vicepreşedintele PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, avea suficiente pârghii ca să poată obţine beneficii de pe urma fraudei. 

„Vedem că, până la urmă, Filat este doar un mic episod din toată afacerea şi încă mai avem foarte multe episoade în acest serial. Beneficiarul din spate, care a tras maximum foloase, a fost Plahotniuc, până la urmă. Cine a controlat Banca Naţională, CNA-ul, şi acum controlează Procuratura? Este Plahotniuc. Gofman a confirmat că în spatele acestei operaţiuni a stat un singur coordonator din anturajul lui Plahotniuc. Coordonatorul lui "el Coordonatore" care a dirijat toată această operaţiune”, a adăugat Ciobanu.

În opinia experţilor, creditele neperformante, de peste 13 miliarde de lei, acordate de cele trei bănci ruinate, ar fi fost folosite pentru finanţarea partidelor. 

„În afacerea BEM-ului a existat o etapă, generic vorbind, a creditelor neperformante, care, putem s-o luăm din 2000 sau chiar mai înainte. De această bancă de stat toţi s-au folosit ca de o vacă de muls. Ăia care erau la guvernare foloseau telefonul: "fii atent, vine un băiat bun, n-are gaj, dă-i un credit cât mai frumuşel, că el n-o să ţi-l întoarcă". Atunci când un lider politic trimite un „băiat bun” la banca de stat, ca să ia un credit pe care nu îl va întoarce cu siguranţă, asta înseamnă că acel „băiat bun”, care ia acest credit, finanţează acest partid. S-au folosit toţi, absolut toţi! De la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga. De aceea a existat tot timpul un fel de consens la nivel de Parlament ca să nu sape prea adânc şi să nu meargă prea departe”, a mai spus Victor Ciobanu.

„Doar oamenii simpli sunt trimişi la executarea unei pedepse cu închisoarea. Cei care au luat credite pentru Partidul Comuniştilor, pentru alte partide aflate la guvernare, sau în pretinsa opoziţie din perioadele respective, nu sunt traşi la răspundere penală. Şi aşa au învăţat, să nu răspundă pentru nimic. În cazul în care organele de anchetă ar lucra în statul ăsta, lucrurile ar fi foarte simplu de le depistat”, a menţionat avocatul Ana Ursachi.

„Filat a insistat să i se dea banca, i s-a dat banca. Dar i s-a dat o bancă care s-a vehiculat tot timpul că are o gaură de peste un miliard de pe timpul lui Gacichevici. Acum vedem că această gaură de fapt era de 6 miliarde. Lui Filat i s-a întins o cursă. Când Filat şi Shor au văzut că nu se mai descurcă cu această gaură şi banca se duce de râpă, vin băieţii care te ajută. Şi ce fac? Este miliardul din Banca Naţională, cu rezerve, Banca Naţională creditează băncile astea falimentare”, a spus Victor Ciobanu,

„Miza a fost să ajungă la rezervele Băncii Naţionale. Şi au ajuns la rezervele Băncii Naţionale foarte simplu”, a continuat Ana Ursachi.

Faptul că băncile controlate de către oligarhul Vladimir Plahotniuc şi omul de afaceri Veaceslav Platon au făcut plasamente de miliarde de lei la Banca de Economii, în momentul în care instituţia era aproape ruinată, este o dovadă în plus că autorii jafului intenţionau, de la bun început, să intre în posesia rezervelor valutare ale BNM, spun experţii.

„În toate celelalte trei bănci, care aparţin celuilalt grup, Moldindconbank, Agroindbank, Victoriabank, Platon şi Plahotniuc vin şi plasează depozite enorme, de miliarde de lei, într-o bancă deja falimentată, doar toţi ştiau că BEM-ul este pe butuci, cu găuri de miliarde. Nu este o practică normală, nicio bancă din nicio ţară nu se duce în alta falimentară, pentru că pierde banii. Ei deja ştiau că banii se vor întoarce. Cum s-au întors banii? Prin hotărârea de Guvern secretă din septembrie, prin asumare de răspundere”, a explicat Victor Ciobanu.

Amintim că fostul şef adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor al CNA Mihail Gofman a declarat, în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune, că principalul coordonator al jafului din sistemul bancar este o persoană din anturajul lui Vladimir Plahotniuc, iar oligarhul a obţinut cele mai mari beneficii de pe urma fraudei.

Prim-vicepreşedintele PD nu a răspuns la telefon pentru a beneficia de dreptul la replică.