Potrivit sursei, staţiile de livrare a carburanţilor, au scumpit benzina la pompă în medie cu 60 de bani, iar motorina cu 1 leu şi 10 bani.

În context, premierul Pavel Filip a expediat o scrisoare conducerii ANRE în care îi cere să iniţieze o dezbatere publică privind majorarea preţului carburanţilor. Şi asta chiar dacă potrivit legii, agenţia este o instituţie independentă.
 
„În legătură cu majorarea de către unii operatori de pe piaţa produselor petroliere a preţului la carburanţi, prim-ministrul Pavel Filip a solicitat demararea, în regim de urgentă, a unei dezbateri publice pe aceasta temă, cu implicarea companiilor din domeniu şi a societăţii civile pentru a clarifica, transparent, validitatea argumentelor invocate de petrolişti, precum şi oportunitatea economică a creşterii preţurilor în prezent”, se spune într-un comunicat de presă al Guvernului.
 
Filip solicită ANRE o serie de clarificări care vizează aplicarea legislaţiei în vigoare, cu privire la preţurile operate în acest domeniu. „Începând cu 1 aprilie 2016, ANRE urma să stabilească preţurile plafon la produsele petroliere în baza unei noi metodologii de formare şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere. Aş dori să ştiu dacă şi în ce mod a fost stabilit acest plafon şi cum va afecta el preţul carburanţilor”, se arată în scrisoarea adresată ANRE.

Reprezentanţii ANRE nu au comentat deocamdată solicitările premierului.