Drăguţanu, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate privind situaţia din sectorul bancar: Toate-s bune şi frumoase

Drăguţanu, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate privind situaţia din sectorul bancar: Toate-s bune şi frumoase
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 24.02.2016 14:23
Guvernatorul Băncii Naţionale, mai optimist ca niciodată. După şedinţa Consiliului Suprem de Securitate care a avut loc astăzi la Reşedinţa de Stat, Dorin Drăguţanu a declarat că sistemul bancar al RM este stabil, băncile funcţionează normal, iar supravegherea specială la unele bănci este un lucru bun. 

„2015 a fost un an greu şi situaţia bancară a fost una dificilă. Acum este important că sistemul e stabil, băncile funcţionează normal, deponenţii aduc bani, iar dată cu încetinirea ratei inflaţiei în 2016, procesul de economisire va fi şi mai bun”, a spus Drăguţanu.

Acesta a mai dat asigurări că şedinţa CSS, convocată în legătură cu situaţia bancară, este una ordinară şi nu există motive de îngrijorare.

„Este agenda proprie a Consiliului Suprem de Securitate, iar şedinţa nu are caracter extraordinar. Vorbim în condiţii macroeconomice dificile în regiune, în lume, şi este bine să vorbim la aşa nivel înalt despre vulnerabilităţile din sistemul bancar. Cel mai important lucru este că transparenţa acţionarilor e la ordinea de zi, iar instituţiile responsabile sunt determinate să îmbunătăţească transparenţa în sistem”, a continuat Drăguţanu.

Mai mult, guvernatorul asigură că supravegherea specială la trei bănci, Moldova Agroindbank, Victoriabank şi Moldindconbank, nu denotă probleme la aceste instituţii. „Suntem în supraveghere din iulie 2015 şi aceasta este o măsură de remediere luată de Banca Naţională. E un lucru pozitiv, nu negativ”, a mai spus Drăguţanu.

Asta în timp ce viceguvernatorul BNM, Ion Sturzu, a declarat, acum două săptămâni, că după devalizarea Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank de cel puţin 13 miliarde de lei, o altă instituţie financiară de la noi stârneşte îngrijorări. Potrivit viceguvernatorului, la una dintre cele trei bănci aflate acum sub supraveghere specială există o problemă de transparenţă în acţionariat şi că îngrijorările autorităţilor străine s-au adeverit. Declaraţiile au fost făcute de viceguvernator în cadrul unei şedinţe a Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe, unde a prezentat un raport acum două săptămâni.

Este de menţionat şi declaraţia lui Sturzu că supravegherea specială la cele trei bănci a fost instituită la sugestia partenerilor străini ai RM şi nu la iniţiativa BNM, aşa cum afirmă Dorin Drăguţanu.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP