„Cumva neobservat au trecut modificările în mai multe hotărâri ale Guvernului, legate de Creditul Polonez, operate la ultima şedinţă a executivului. Apropo, sub aspectul transparenţei, este necesar de menţionat ca aceste modificări nu au fost coordonate cu asociaţiile de profil agricol”, a declarat Slusari.

În aceste condiţii, reprezentantul agricultorilor notează câteva observaţii la acest subiect.

„Vara-toamna 2014 câtă bătaie a fost pentru ca proiect să fie subordonat direct Agenţiei pentru Intervenţii şi Plaţi în Agricultură (AIPA), dar nu Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, organul ierarhic superior pentru AIPA. Atunci eu eram duşmanul pentru conducerea PLDM, vorbind despre faptul că asemenea decizie nu este corectă din punct de vedere administrativ. Însă, Guvernul de atunci, inclusiv şi actualul prim-ministru, au votat acest absurd. De ce s-a întâmplat acest lucru? Foarte simplu. Filat şi Balan, care atunci erau împreună, intenţionau să pună acest proiect sub control, însă nu aveau încredere în ministru agriculturii Bumacov. În schimb, erau siguri ca şeful AIPA, dl. Maleru va face totul după indicaţiile lor. Proiectul a mers aşa cum a mers. Ştiu că conform situaţiei la 1 februarie 2016, nici un beneficiar nu a fost acceptat de Ministerul Finanţelor. Miercuri, fără nici o explicaţie în nota informativă, Unitatea de Implementare a proiectului respectiv a fost întoarsă în subordonarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Ce s-a schimbat comparativ cu anul 2014 ? Filat şede unde şede. Dar dl. Balan, actualmente controlează Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi mai mult nu are nevoie de AIPA în raporturi cu Unitatea de Implementare. Eu cunosc specialiştii de la această entitate. Sunt profesionişti. Însă toate acţiunile pe parcursul ultimelor aproape doi ani în jurul acestui credit polonez denotă clar o încercare de a exercita controlul politico-financiar asupra acestui proiect şi eu în continuare nu sunt sigur că nu vor fi favorizaţi anumiţi agenţi economici. În cadrul proiectului creditului polonez a fost modificată componenţa Consiliului de supraveghere. Ţin să menţionez ca faptul că în componenţă Consiliului au fost incluşi doar reprezentanţii autorităţilor statale intră în contradicţie cu Hotărârea Parlamentului nr. 163 din 30 iulie 2015, care prevede ca Guvernul în scopul asigurării transparenţei este obligat să includă în consiliile de observatori, care gestionează programele/proiectele naţionale şi internaţionale în domeniul agricol, pe reprezentanţii asociaţiilor de profil agricol. Aşadar, suspiciunile mele, expuse mai sus, au fost alimentate cu încă un argument”, a argumentat Alexandru Slusari.

Amintim că cabinetul de miniştri a aprobat ca unitatea de implementare a creditului de asistenţă acordat de Guvernul Republicii Polone să treacă în subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.