„S-a aşteptat, evident, trecerea alegerilor, ca să introducă această lege cu un titlu înşelător european, prezentat, probabil, acum partenerilor pe la Bruxelles ca fiind parte de pe agenda de negociere cu Uniunea Europeană, când, de fapt, nu e aşa ceva, e o lege de amnistie pentru bani negri, care este total inacceptabilă”, a declarat Ioniţă în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Directorul Expert-Forum de la Bucureşti constată că legea va creşte riscul corupţiei, iar modul în care a fost prezentată drept măsură anticorupţie este ipocrit. 

„Argumentul principal este că acesta nu e un efort anticorupţie, este un efort procorupţie. Această lege nu va rezolva nimic, am văzut un document de la societatea civilă din Moldova şi experţi independenţi, care arată că creşte, de fapt, riscul corupţiei. Aceasta este problema, iar modul cum a fost prezentată, ca o măsură anticorupţie, este de-a dreptul ipocrit”, opinează reprezentantul societăţii civile din România.

Genul acesta de a trece peste noapte o asemenea măsură este absolut inacceptabil, punctează Ioniţă, şi arată, de fapt, că autorităţile au ceva de ascuns.

„În plus, moralmente astfel de măsuri sunt foarte controversate, adică, ele subminează încrederea în sistemul fiscal şi creează inechitate. Unii au plătit până acum taxe, dar unora le dăm acum amnistie. Ok, câteodată, excepţional, te poţi gândi la aşa ceva, dar atunci cum faci ca guvern? Pui un proiect clar pe masă, arăţi riscuri şi beneficii şi discuţi cu societatea câte o lună-două. Nu două ore, cum au făcut ei săptămâna trecută. Genul acesta de a trece peste noapte o asemenea măsură este absolut inacceptabil şi arată, de fapt, că au ceva de ascuns”, spune analistul de la Bucureşti.

Sorin Ioniţă este de părere că la această lege a pus mâna „propria” majoritate parlamentară, care în timp extrem de scurt a votat-o în prima lectură.

„Guvernul spune că nu e mâna lui acolo. Dar e mâna propriei majorităţi parlamentare că au făcut şi trecut o lege în mai puţin de două săptămâni. Ei se plâng tot timpul că nu e voinţă politică, nu e majoritate, dar, uite, că pentru ce trebuie există şi majoritate, şi voinţă politică. De aceea, să pună mâna să facă reforme cu voinţa aceasta politică şi nu legi de amnistie pentru oligarhi şi funcţionari care au dosit bani negri”, a conchis expertul.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.