Potrivit noilor amendamente, vârsta de pensionare şi stagiul de cotizare pentru femei şi bărbaţi vor fi egalate gradual. Astfel, vârsta de pensionare pentru bărbaţi va creşte la 63 de ani către 1 ianuarie 2019, câte patru luni anual. Pentru femei este stabilită aceiaşi vârstă, care va fi atinsă la 1 iulie 2028 - câte şase luni anual.
 
La fel, stagiul de cotizare pentru femei şi bărbaţi va fi unificat la nivelul de 34 de ani. Stagiul de cotizare pentru bărbaţi se va stabili începând cu 1 iulie 2018, iar pentru femei către 1 iulie 2024.

În timp ce era prezentat proiectul de lege, sala de şedinţe era practic pustie. Preşedintele Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, Oxana Domenti, propus mai multe amendamente, însă acestea au fost respinse.

În context, deputatul comunist Oxana Domenti a declarat că prin acest proiect de lege Guvernul face economii pe seama pensionarilor: „Vreau să spun că guvernul vrea să diminueze numărul persoanelor care vor beneficia de pensii. Şi numărul pensionarilor va fi redus cu 150 de mii de persoane, se încercă a face economii. Noi suntem categoric şi vă rog să menţinem vârsta iniţială de 57 de ani pentru femei şi 62 de bărbaţi”.

Proiectul prevede o nouă formulă de calcul a pensiei, care va face posibilă crearea unui nou serviciu (calculatorul online) ce va oferi cetăţenilor oportunitatea să-şi calculeze viitoarea pensie.

Alte modificări ţin de anularea actualelor condiţii speciale de stabilire a pensiilor pentru unele categorii de cetăţeni (deputaţi, funcţionari publici, judecători, procurori, autorităţi locale), dar şi de unificarea modului de calculare a pensiilor pentru persoane fizice proprietari şi arendaşi de terenuri agricole şi angajaţi ai structurilor de forţă (Ministerul Apărării, MAI, SIS, CNA). 
 
Precizăm că astăzi în faţa legislativului şi Guvernului au protestat mai mulţi pensionari şi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de această modificare. Totodată mulţi experţi economici care spun că o bună parte din populaţia Republicii Moldova nu va reuşi să ajungă la vârsta de pensionare din cauza speranţei de viaţă tot mai mici.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de către preşedintele Republicii Moldova.