Astfel, cu un deficit de aproape patru miliarde de lei, Guvernul speră să facă faţă găurii din buget în urma privatizărilor şi împrumuturilor. De pe piaţa externă vor veni 10,77 miliarde de lei, dublu faţă de acest an.

Principalii sponsori vor fi Uniunea Europeană, România, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.

Din suma totală a veniturilor externe, 2,9 miliarde de lei vor constitui granturile, iar 7,8 miliarde de lei - împrumuturile. Banii vor fi oferiţi pentru reformarea justiţiei şi sănătăţii, sistemului energetic şi cel educaţional, agriculturii şi sistemului de ajutoare sociale.

Documentul urmează să fie consultat cu experţi, aprobat de Guvern şi, ulterior, de Parlament. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.