Declaraţiile aparţin fostului ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, care susţine că situaţia de pe piaţa bancară se acutizează de la o zi la alta, iar Victoriabank, Moldindconbank şi Moldova-Agroindbank ar putea avea soarta Băncii de Economii, Unibank şi Băncii Sociale. 

„Problema nu s-a oprit aici. Avem alte trei bănci care de află sub supravegherea BNM. Este vorba despre Moldonconbank, Victoribank şi Moldova Agroindbank. Sunt folosite aceleaşi practici ca şi în cazul primelor trei bănci. Este vorba de lipsă de transparenţă în acţionariat şi aceleaşi credite neperformante, care sunt mult mai alarmante decât portofoliul de credite proaste din 2013, constatat la primele trei bănci”, a declarat Negruţa, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA.

Fostul ministru al Finanţelor spune că cea mai gravă situaţie se atestă la Victoriabank. „Cea mai mare luptă de acţionariat se duce la Victoribank. Acolo avem un consiliu de administrare care nu a fost legalizat de BNM şi starea asta de suspans crează mai multe impedimente ale instituţiei financiare. Pe de altă parte avem la Moldova Agroindbank tranzacţii foarte suspicioase. BNM a alertat într-un fel situaţia de la această bancă, dar trebuie să acţioneze concret”, a adăugat Negruţa.

Potrivit lui Negruţa, se încearcă monopolizarea sistemului bancar. „Merge o luptă puternică pentru a crea în Republica Moldova un sistem bancar constituit din două bănci, dintre care una să fie BNM, iar cealaltă să fie un centru analitic care să ia decizii vizavi de businessul din sectorul bancar şi să fie reprezentată prin mai multe bănci cu diferite denumiri. Se încearcă luarea sub control a întregului sistem bancar din Republica Moldova. Este o tentativă de a monopoliza sistemul bancar”, a declarat Veaceslav Negruţa