„Consiliul guvernatorilor a decis astăzi să menţină aportul de lichidităţi de urgenţă (ELA) pentru băncile greceşti la nivelul fixat la 26 iunie 2015, după ce a discutat pe marginea unei propuneri venite din partea Băncii Naţionale a Greciei", se spune într-un comunicat al BCE.

Din 26 iunie, finanţarea în cadrul ELA a fost plafonată la circa 89 de miliarde de euro. În aşteptarea referendumului de duminică, care s-a soldat cu victoria votului negativ la propunerile creditorilor internaţionali ai Greciei, BCE a consimţit să cufunde într-un fel de comă artificială băncile acestei ţări, decizând la 28 iunie menţinerea finanţării de urgenţă, fără a creşte plafonul. „ELA poate fi acordată în schimbul unor garanţii suficiente", a amintit BCE în comunicat.

Însă, degradarea financiară a Greciei are un impact serios asupra acestor titluri puse garanţie de băncile greceşti pentru a putea avea acces la finanţarea de urgenţă, explică BCE.

Banca Centrală Europeană a reiterat în comunicat că va "continua să monitorizeze cu atenţie pieţele şi implicările posibile privind ritmul de politică monetară şi echilibrul riscurilor asupra stabilităţii din zona euro", declarându-se "hotărâtă să facă uz de toate instrumentele disponibile în cadrul mandatului său".