Astfel, Shor a fost escortat la domiciliul său şi va sta în arest la domiciliu timp de o lună. În această perioadă, Ilan Shor este restricţionat în comunicarea cu anumite persoane şi nu va avea dreptul să părăsească teritoriul domiciliului.

Procurorul anticorupţie care instrumentează dosarul lui Shor, Adriana Beţişor, spune că a solicitat arestul în izolator şi că va ataca astăzi decizia instanţei la Curtea de Apel Chişinău.

„Învinuirile care se aduc se referă la acţiunile domnului Ilan Shor din noiembrie 2014, când gestiona Banca de Economii. Este învinuit de gestionare frauduloasă a băncii, urmată de prejudicii în proporţii deosebit de mari. Măsura de arest nu are tangenţă cu raportul Kroll”, a declarat Adriana Beţişor.

Procurorul anticorupţie a refuzat să ofere detalii despre alte persoane cercetate în acest dosar.

„Sunt acţiuni pe rol, dar ceea ce ţine de alte persoane nu por să vă ofer alte detalii, ca să nu deconspir ceea ce planifică organul de urmărire penală”, a adăugat Adriana Beţişor.

Amintim că raportul companiei Kroll, care a investigat furtul de miliarde de la cele trei bănci a fost făcut public luni seara. Din document reiese că gaura financiară cauzată celor trei instituţii financiare se ridică la 18 miliarde de lei, iar principalul actor al acestor operaţiuni frauduloase ar fi controversatul om de afaceri Ilan Shor.

Raportul Kroll relevă faptul că la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank s-ar fi delapidat, în perioada 2012-2014, circa 18 miliarde de lei, dintre care 13,3 miliarde reprezintă creditele neperformante acordate, iar 4,7 miliarde sunt dobânzile neachitate. Investigaţia internaţională îl prezintă pe controversatul om de afaceri Ilan Shor drept persoana care ar fi fost în prim-planul acestor operaţiuni frauduloase.

Şi asta pentru că împrumuturile neperformante ar fi fost acordate pentru cinci firme care aparţin lui Shor.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.