– Domnule Negruţa, aţi avut posibilitatea să luaţi cunoştinţă de raportul Kroll? Dacă nu, la ce concluzii aţi ajuns reieşind din informaţiile date publicităţii de către Banca Naţională şi guvernatorul acesteia, Dorin Drăguţanu?
Din păcate, nu am luat cunoştinţă de raportul Kroll, deocamdată, nu prea multă lume are acces la el. Dar din informaţia apărută deja pe pagina BNM şi din declaraţiile unor demnitari, pot fi trase unele concluzii foarte importante. Probabil, anume aceste prime concluzii au dus la secretomania legată de raportul Kroll. Însă, indiferent de informaţiile din acest raport, „sensibile” sau de altă natură, experienţa a arătat că cu cât mai mult este ascunsă problema care vizează fiecare cetăţean, cu atât mai grave sunt efectele şi consecinţele acestei probleme asupra societăţii şi cetăţeanului în momentul desecretizării.
Sunt sigur că dacă informaţia ar fi fost făcută publică, ar fi fost găsite repede soluţii optime pentru depăşirea ei. Tărăgănarea desecretizării este doar în interesul celor care au ce ascunde. Raportul trebuie făcut public. Deoarece dintr-o singură frază publicată de BNM se poate deduce că au fost acţiuni concertate şi regizate pentru preluarea controlului asupra unor bănci comerciale, asupra fluxurilor financiare, inclusiv bugetare, începând cu 2012, ca mai apoi, din 2014, să se dea lovitura de graţie – furtul miliardelor de lei cu ajutorul unor bănci comerciale. Cel puţin, asta reiese din câteva cuvinte făcute publice de către BNM şi guvernator. Instituţiile de urmărire penală, cele care activează în domeniul securităţii, nu vor afla cu siguranţă nimic nou din raportul prezentat de compania „Kroll”. Ele deţin suficiente informaţii începând cu 2011–2012 despre situaţia acestor bănci. Raportul Kroll vine doar să confirme existenţa acestor probleme.
Această secretizare vine mai curând să le protejeze de presiunea societăţii civile şi a oamenilor indignaţi de ceea ce s-a întâmplat. Dacă detaliile din raport vor fi făcute publice, societatea civilă ar avea un instrument suficient să ceară Centrului Naţional Anticorupţie, Procuraturii Generale, Băncii Naţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate să facă ceea pentru ce au fost create şi finanţate. Or raportul Kroll, prin gura celor de la BNM, spune foarte clar că e vorba de o crimă organizată, care a dus la furtul de miliarde din sistemul bancar din RM şi a expus la riscuri foarte mari atât statul, cât şi cetăţenii acestuia.
– În perioada menţionată în raport, 2012, mai eraţi în funcţia de ministru al Finanţelor, credeţi că aţi întreprins măsuri suficiente pentru a dejuca aceste scenarii? Ar fi putut fi evitat acest jaf?
Imediat ce au apărut aceste probleme, în 2012, în calitate de ministru al Finanţelor, am sesizat Consiliul Suprem de Securitate că a apărut un grup care dorea să intre în acţionariatul Băncii de Economii. Urmăreau iniţial intrarea în acţionariat, în Consiliul de Administrare ca ulterior să preia şi să devalizeze întreaga bancă. Toate aceste lucruri au fost expuse cu lux de amănunte în corespondenţa mea cu preşedintele Republicii Moldova încă în iunie 2012. La 26 aprilie 2012, în şedinţa în plen a Parlamentului, am atenţionat de la tribună despre lucrurile care se întâmplă la BEM.
Deţinătorii acelui pachet de 18,5% de acţiuni au fost legalizaţi prin decizii, consider ilegale, emise de anumiţi factori de decizie, precum şi de BNM. Apropo, în acelaşi an, la solicitarea preşedintelui Comisiei economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, care a solicitat pachetul de documente de la BNM, pentru a confirma că aceşti noi deţinători a 18,5% din acţiuni sunt de bună credinţă, nu a primit niciun răspuns. Anul 2012 este important şi sub alt aspect. O problemă mare la BEM o constituia nu atât managementul propriu-zis al instituţiei, cât asigurarea protecţiei intereselor statului în calitate de acţionar majoritar la această bancă.
Ulterior, în februarie 2013, Guvernul Republicii Moldova a decis alocarea a 200 de milioane de lei pentru capitalizarea BEM, sumă suficientă dacă şi minoritarii ar fi pus alte 155 de milioane, conform proporţiei în acţionariat de 56 la 44%, şi banca ar fi supravieţuit. Atunci, noi am identificat cele 200 de mil. şi, ca rezultat, s-ar fi putut preveni delapidarea celor peste 13 mil. de lei, care a urmat în toamna anului 2014.
Iar ceea ce s-a întâmplat ulterior prin aşa-numita subscriere şi devalizare a statului de pachetul majoritar a fost o inginerie financiară pusă la cale de un grup de persoane pentru a intra în proprietatea acestei bănci fără a plăti niciun ban. A fost o privatizare ascunsă, pe sub masă, şi aceasta cu acceptul instituţiilor statului.
– În ce măsură modificările din legislaţia privind finanţele publice, prin asumarea răspunderii de către Guvern, au contribuit la aceste delapidări?
Dacă urmărim foarte atent ultimul an, nu avem legi importante discutate şi adoptate de către Parlament. În mare parte, întreaga legislaţie financiară şi bancară din iunie anul trecut până acum a suferit modificări esenţiale prin asumări de răspundere. Ştim despre deciziile luate în septembrie, care au pregătit platforma necesară pentru mai multe evenimente ce s-au întâmplat în noiembrie, inclusiv cele privind creditările în sistemul bancar. Cunoaştem foarte bine modificările în legislaţie privind finanţele publice adoptate prin asumare de răspundere de către guvern. Credeţi că un prim-ministru şi cabinetul său face din capul său astfel de modificări în legislaţia financiar-bancară? Eu nu cred. Prin asumări de răspundere, este lipsit de drept de vot şi de opinie un ales al poporului. Dacă aş fi deputat m-aş supăra pe ceea ce se întâmplă sau m-aş întreba ce se întâmplă în ţara asta când dreptul meu este de fapt preluat de altcineva. Eu nu cred că un premier ori miniştrii fac din capul lor ceea ce fac. Mai mult, în ce priveşte anumite pachete pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea, sunt sigur că doar doi sau trei miniştri erau la curent. Toate aceste pachete nu au trecut procedura normală de avizare în instituţiile statului. Acest lucru se vede de la o poştă prin gafele care au fost plasate intenţionat în proiectele de modificări ale legislaţiei ce au fost folosite ulterior cu mare abilitate pentru a rezolva anumite probleme ale unor grupuri de interese. Să admitem că este o decizie colegială, însă nu doar a Guvernului, ci şi a altor persoane, şi anume a conducerii de la guvernare.
– Este în ordinea firească a lucrurilor ca această companie „Kroll” să facă doar prima etapă a investigaţiei după care să fie anunţată o nouă licitaţie? Ce şanse există să fie aleasă o nouă companie, cu adevărat profesionistă, care să ducă la bun sfârşit ancheta?
Din lipsă de informaţie publică putem doar presupune că, iniţial, contractul cu Kroll a prevăzut doar un raport de iniţiere, un fel de screening al problemelor în jurul acestor trei bănci. Doar BNM ştie exact ce a comandat companiei „Kroll”. După investigaţiile companiei „Kroll” urmează un lucru mult mai migălos, cu accent asupra aspectelor juridice, penale, de urmărire şi recuperare. Probabil, aici un rol important revine instituţiilor statului, care au fost simpli observatori până acum, şi nu se grăbesc cel puţin să citească raportul ca să înceapă să acţioneze. Deja sunt suficiente motive de a solicita autorităţilor celor şase jurisdicţii, despre care s-a vorbit, să aplice sechestru, să ajute la depistarea făptaşilor şi să contribuie la returnarea mijloacelor. Pasivitatea acestor instituţii, care trebuia să se implice demult în acest caz, dă multe de bănuit. În ce priveşte licitaţia în urma căreia va fi contractată o nouă companie, sunt sigur că există şanse reale de a avea o selecţie reuşită din considerentele că acest caz este monitorizat îndeaproape de către partenerii de dezvoltare. Evident, dacă opinia lor mai contează pentru această guvernare. Oricum, rămânem optimişti.
– Aţi menţionat într-un comentariu că povara acestui jaf va cădea pe umerii fiecărui cetăţean. În ce mod va fi făcut acest lucru?
În baza unor decizii secretizate au fost acordate resurse financiare considerabile acestor trei bănci aflate în dificultate. Banii au fost oferiţi de către BNM cu garanţia Guvernului. Termenul iniţial de rambursare era 27 martie 2015. Din câte înţelegem acum, acest termen a fost prelungit, deocamdată neclar? (Aşteptăm desecretizarea deciziilor guvernului Gaburici din 27 martie.) Deci, dacă băncile comerciale nu vor întoarce banii, îl va face BNM (probabilitatea este extrem de mare că aşa va fi). Ca rezultat, se aplică garanţia emisă de guvern. Asta înseamnă că întreaga datorie de miliarde de lei a băncilor comerciale este pusă pe umerii statului, adică a bugetului, adică a fiecărui cetăţean-contribuabil la buget. Şi, în aceste condiţii, banii vor fi direcţionaţi pentru acoperirea găurilor create de aceste bănci comerciale în loc să fie direcţionaţi spre programe sociale sau de infrastructură atât de necesare populaţiei, în special în perioade de criză şi stagnare economică.
Jurnal.md
