„În ultimii ani, BNM a eşuat în tot ce ţine de supravegherea bancară. Lucru care s-a transpus într-un cost enorm de mare, care va fi pus pe umerii contribuabililor. În ceea ce priveşte politica monetară dură vedem ce se întâmplă în 2015. Este una care demotivează activitatea de creditare a agenţilor economici. Dar aceste instrumente aplicate de BNM sunt rezultatul furtului din sistemul bancar care s-a admis prin eşuarea băncii centrale în ceea ce ţine de supravegherea bancară. BNM a avut şi are suficiente pârghii legale pentru a interveni adecvat la momentul potrivit, dar din păcate BNM a luat decizia să aştepte şi nu a acţionat”, a declarat Veaceslav Negruţa.

Ex-ministrul Finanţelor susţine că, dacă va fi selectat de comisie, iar ulterior votat de deputaţi, la banca centrală situaţia se va schimba deja într-o lună.

„Primii paşi făcuţi vor fi foarte dureroşi. Deci măsurile vor fi adecvate situaţiei pe care o avem. Obiectivul fundamental va fi menţinerea stabilităţii preţurilor, supravegherea bancară să revină la normalitate”, a adăugat Negruţa.

Precizăm că vineri va avea loc o şedinţă de totalizare a comisiei speciale. Vor fi aleşi cel mult doi candidaţi care vor fi înaintaţi preşedintelui Parlamentului.

Amintim că Dorin Drăguţanu şi-a anunţat demisia din funcţia de guvernator al BNM pe 21 septembrie curent, invocând presiuni politice.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.