„Nu puteam să presupun ce jaf se pune la cale şi că, de fapt, din sistemul bancar se vor evapora un miliard de dolari, dintre care 600 de milioane au luat drumul Moscovei”, a declarat Ion Sturza la Pro TV.

Potrivit fostului premier, direct responsabil de furturile din sistemul bancar se face guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, care ar fi fost complice la cel mai mare jaf din istoria Republicii Moldova,

„Întrebaţi-l pe Drăguţanu, acel băiat inocent, tânăr şi frumos sub protecţia Partidului Liberal şi a lui Ghimpu, el este un complice, el a susţinut grupările criminale care au delapidat băncile din Republica Moldova a fost complicele a spălării de bani”, a spus Ion Sturza.

În opinia fostului premier, omul de afaceri Ilan Shor, care se află, în prezent, în fruntea Băncii de Economii, trebuie să dea socoteală pentru situaţia în care a ajuns această instituţie.

„Eu vreau să văd un procuror curajos care să-i pună cătuşele lui Shor, dus în subsol şi să spună unde-i miliardul poporului, cine l-a îndrumat în această mega afioră. L-am subestimat pe acest şmecheraş Shor şi acoperirea lui politică. Trebuia să ieşim în stradă şi să strigăm că ne fură. Este un dezastru şi un dezmăţ”, a mai spus fostul premier.

Potrivit lui Ion Sturza, un simplu revizor ar putea scoate la iveală schemele prin care unii politicieni au furat milioane din sectorul bancar, fără a mai fi nevoie de o expertiză internaţională.

Contactaţi de Jurnal TV, responsabilii de la Procuratura Generală au refuzat să spună dacă vor investiga acuzaţiile lansate de Ion Sturza, solicitând un demers oficial.

În schimb, şeful BNM, Dorin Drăguţanu, a transmis prin serviciul său de presă că nu comentează acuzaţiile ce i se aduc.

Nici preşedintele Consiliului de Administrare de la BEM, Ilan Shor, şi nici prim-vicepreşedintele PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, nu au fost de găsit pentru a veni cu o reacţie.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.