„Aceste venituri nu ne permit să ne îndeplinim la timp obligaţiile şi astăzi deja întârziem cu plăţile. Aceste datorii vor fi plătite, dar mai târziu”, a declarat pretinsul ministru al Finanţelor de la Tiraspol, în cadrul unei şedinţe prezidată de liderul separatist Evgheni Şevciuk.

Astfel, administraţia separatistă deja a întârziat să achite salariile locuitorilor din raioanele Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari şi Camenca. În Râbniţa, administraţia a reuşit să achite plăţile salariale din bugetul local.

Anterior, analiştii economici de la Expert-Grup au estimat că regiunea transnistreană urmează să aibă un an dificil, anticipând o recesiune economică de 3-5%.

Colapsul este cauzat de o serie de politici falimentare adoptate de Tiraspol cu scopul de a spori dependenţa regiunii de Federaţia Rusă, spun experţii.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.