Irrfan Khan, care a jucat, printre altele, în superproducţiile "Viaţa lui Pi/ Life of Pi" şi "Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire", a transmis o declaraţie după mai multe săptămâni de speculaţii privind starea sa de sănătate.

Actorul spune că a fost foarte afectat după ce a aflat diagnosticul, "dar dragostea şi puterea celor din jur i-au adus o rază de speranţă". Acesta a adăugat, pe platforma online Twitter, că, în ciuda denumirii tumorii, nu suferă de cancer la creier, aşa cum s-a speculat.

El a adăugat că părăseşte India pentru a face tratament şi va oferi mai multe detalii în viitor.

   Actorul în vârstă de 51 de ani, care a jucat şi alături de Tom Hanks în filmul din 2016 "Inferno", este unul dintre starurile bollywoodiene recunoscute la nivel mondial.

Tumorile neuroendocrine afectează celulele sistemului neuroendocrin difuz, putând să se dezvolte în tractul digestiv, pancreasul endocrin, celulele neuroendocrine din plămâni, bronhii şi timus. Sunt tumori rare, cu o incidenţă anuală estimată la 3-6 cazuri la 1 milion de locuitori, iar majoritatea sunt maligne, potrivit presei de specialitate.