"Voi face o pauză, nu ştiu pentru cât timp", a declarat artista americană într-o conferinţă de presă organizată vinerea trecută la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, unde un documentar biografic care îi este dedicat, "Gaga: Five Foot Two", a fost proiectat în acea seară în premieră mondială.

În acest documentar, Lady Gaga dezvăluie suişurile şi coborâşurile unei meserii "invazive" care o împing să facă o pauză. "Viaţa mea s-a schimbat în modul cel mai minunat (de zece ani) şi nu o voi schimba pentru nimic în lume, dar ea cuprinde şi momentele cele mai sumbre", s-a confesat ea înainte de proiecţia filmului "Gaga: Five Foot Two".

Printre aceste momente cele mai sumbre, cântăreaţa americană include şi boala care o macină de mai mulţi ani şi al cărei nume l-a dezvăluit marţi pe contul său de Twitter: fibromialgia, relatează Huffington Post.

Fibromialgia este o boală complexă cu simptome variate: durere, epuizare, hiperestezie, tulburări de memorie, tulburări digestive şi tulburări de somn. Este o boală invizibilă care duce deseori la depresie, epuizare şi abandonare. "În viaţa de zi cu zi, a trăi cu această boală este un iad şi un handicap", a mărturisit săptămâna aceasta o tânără femeie bolnavă, într-un mesaj pentru The HuffPost.

În cadrul conferinţei sale de presă de vinerea trecută, Lady Gaga a anunţat suspendarea carierei sale la sfârşitul turneului său mondial "Joanne", la mijlocul lunii decembrie: "Voi lua o pauză, nu ştiu cât timp''. Cântăreaţa a mărturisit că suferă de dureri cronice de mai mulţi ani.

Vedeta americană, un star mondial al muzicii pop, al cărei nume real este Stefani Joanne Angelina Germanotta, a vorbit de mai multe ori în mod public despre lupta ei împotriva depresiei, tulburărilor de alimentaţie şi afecţiunilor cronice de care a suferit de-a lungul carierei sale, pe parcursul căreia a înregistrat cinci albume de studio şi a câştigat numeroase premii de prestigiu.

Săptămâna trecută Lady Gaga a fost nevoită să îşi anuleze un concert în Montreal din cauza unei laringite şi a unei infecţii respiratorii, pe care a contractat-o cu ocazia unui show în aer liber susţinut la New York.