VIDEO

O nouă emisiune de excepţie la Jurnal TV! Începând de luni, 4 septembrie, urmăriţi show-ul de seară „Cât nu-i târziu”

O nouă emisiune de excepţie la Jurnal TV! Începând de luni, 4 septembrie, urmăriţi show-ul de seară „Cât nu-i târziu”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 30.08.2017 16:10
Jurnal TV vine cu o nouă surpriză pentru telespectatori. Începând de săptămâna viitoare, postul de televiziune va lansa show-ul „Cât nu-i târziu” - o emisiune de satiră socială, care-şi propune să ia în derâdere problemele absurde din Republica Moldova.

Show-ul „Cât nu-i târziu” va fi difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 21:00. Prima ediţie o veţi putea urmări luni, 4 septembrie.

Emisiunea va fi prezentată de Dan Melnic, alias Voronin de la „Ora de Ras”, şi Cristian Pletiniuc, reporter, prezentator radio şi TV.

Producătoarea emisiunii, Doina Iovu, a dezvăluit câteva detalii despre noul produs: „Timp de două săptămâni am lucrat la concept, am hotărât să împrospătăm genul de satiră socială, care e mai puţin întâlnită. De fapt, la noi în ţară se întâmplă atâtea chestii care, de fapt, nu-s normale şi lumea nu ştiu cum se deprinde cu ele şi crede că aşa trebuie să fie. NU aşa trebuie să fie. Noi vrem să luăm toate chestiile astea şi să le aducem la un absurd total. Eu sper că oamenii o să vadă asta şi o s-şi zică: nu e bine aşa, nu e normal aşa.”

Din 4 septembrie, aflaţi mai multe, CÂT NU-I TÂRZIU, doar la Jurnal TV.


 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI