Katy Perry va prezenta gala MTV Video Music Awards

Katy Perry va prezenta gala MTV Video Music Awards
Sursa: jurnal.md/Agerpres Foto: AP 28.07.2017 23:35
Cântăreaţa pop Katy Perry va prezenta gala MTV Video Music Awards (VMA) din luna august, dar va şi cânta şi va candida la unele dintre premiile importante, a anunţat joi canalul, preluat de Reuters.

Prezentarea galei MTV Video Music Awards va da startul unui an încărcat pentru Perry, care în septembrie începe un turneu mondial, iar în 2018 va fi membră a juriului în noua varianta a show-ului de talente "American Idol".

Perry, care şi-a lansat ultimul album, "Witness" în iunie, este persoana cu cei mai mulţi follower-i din lume pe Twitter, în număr de peste 100 de milioane.

Videoclipul ei de mare buget "Chained to the Rhythm" va concura la patru categorii la show-ul VMA, dar a fost ocolită la cele mai importante categorii, videoclipul anului şi artistul anului.

Interpreta "Singer" a fost nominalizată împreună cu Calvin Harris în categoria cel mai bun videoclip care este o colaborare între doi cântăreţi, pentru "Feels", ceea ce o aduce în concurenţă cu rivala sa pop Taylor Swift, nominalizată pentru duetul ei cu Zayn Malik pentru "I Don't Wanna Live Forever".

Gala MTV Video Music Awards va avea loc la Los Angeles la 27 august şi va fi difuzată în direct la MTV.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI