''Este o mare plăcere să fac acest anunţ istoric privind donarea dragului meu Boeing 707 Societăţii pentru restaurarea aeronavelor istorice (HARS)'', a anunţat actorul într-un comunicat publicat în acest weekend.

Historical Aircraft Restoration society (HARS), instituţie cu sediul la Albion Park, localitate situată la 140 km sud de Sydney, va contribui la restaurarea aparatului pentru a-i permite să efectueze acest lung voiaj din Statele Unite.

''Aeronava necesită în prezent o mulţime de lucrări de restaurare pentru a fi readusă în starea de a asigura un zbor sigur'', a adăugat actorul. ''Sper să fac parte din echipajul care va duce avionul în Australia", a subliniat el.

Avioanele Boeing 707 au dominat transportul aerian în anii 1960, inaugurând o nouă eră în care călătoriile de cursă lungă care nu au mai fost doar apanajul transportului maritim şi feroviar.

Printre altele călătorii, John Travolta şi-a pilotat Boeingul 707 până în Franţa în august 2002, în cadrul unei publicităţi pentru Qantas, aterizând pe aeroportul Le Bourget, lângă Paris, unde a permis presei să viziteze aeronava. El primise cu două luni înainte gradul de comandant secund pe un Boeing 747-400 Jumbo Jet, după ce trecuse testele pe simulatoare de zbor.

''Când eram copil, am trăit într-un mic oraş în apropiere de aeroportul newyorkez La Guardia'', a spus atunci John Travolta. ''Am urmărit avioanele trecând pe deasupra casei mele şi de atunci mă fascinează''.