Episodul al nouălea din seria Star Wars va fi lansat în mai 2019

Episodul al nouălea din seria Star Wars va fi lansat în mai 2019
Sursa: www.agerpres.ro Foto: poză simbol 26.04.2017 13:03
Studiourile Disney au anunţat marţi că "Star Wars: Episode IX" va fi lansat pe 24 mai 2019 şi că lansarea următorului film din seria "Indiana Jones" va fi întârziată un an, informează AFP.

Studiourile hollywoodiene nu au oferit prea multe detalii cu privire la acest nou episod al sagăi galactice, al cărei scenariu a fost scris de Colin Trevorrow şi Derek Connolly, care au lucrat deja împreună la "Jurassic Word" şi la continuarea acestuia.

Actorii John Boyega, Daisy Ridley, Adam Driver şi Oscar Isaac ar urma să se regăsească toţi în distribuţia acestui al nouălea episod din Star Wars, ale cărui filmări sunt prevăzute să înceapă în 2018.

Filmele din seria "Star Wars" au fost lansate toate la jumătatea anului până la "The Force Awakens" şi episoadele ce au urmat — ale căror lansări au fost programate în decembrie 2015, decembrie 2016 şi, respectiv, decembrie 2017 pentru cel de-al optulea episod al francizei, "The Last Jedi".

Acest anunţ confirmă dorinţa studiourilor Disney de a reveni la datele de lansare din primăvară, în condiţiile în care filmul derivat al seriei — despre "Han Solo" — este prevăzut să fie lansat pe 25 mai 2018.

Episodul cinci al seriei "Indiana Jones" a fost amânat pentru 10 iulie 2020 pentru a lăsa terenul liber pentru remake-ul "The Lion King", de Jon Favreau, a cărui lansare este programată pentru 19 iulie 2019.

De asemenea, episodul al doilea din "Frozen" este prevăzut să intre în cinematografe la 27 noiembrie 2019.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI