Spectacol impresionant la aniversarea unui sfert de secol al parcului Disney din Paris

Spectacol impresionant la aniversarea unui sfert de secol al parcului Disney din Paris
Sursa: www.agerpres.ro Foto: agerpres.ro 10.04.2017 16:30
Disneyland Paris va aniversa miercuri 25 de ani de existenţă printr-un spectacol unic, la care iau parte 1.500 de angajaţi ai parcului de distracţii din capitala Franţei, a declarat, pentru Aagerpres, directorul muzical al parcului parizian, Vasile Şirli.

"Pe 12 aprilie dimineaţa la ora 08,00 începem să difuzăm în Parc o muzică specială şi anunţuri de primire. Se deschide parcul mai devreme, în aşa fel încât la ora 09,00 să fie un mare spectacol cu sute de participanţi, costume, personaje, muzici, de aproximativ 40 de minute, cu o ceremonie oficială şi cu participarea a 1.500 de salariaţi Disney. (...) Acel spectacol de la 09,00 dimineaţa va fi o reprezentaţi unică, nu se va mai juca niciodată", a spus Vasile Şirli.

Pentru realizarea acestui spectacol unic, a fost nevoie de nouă luni de muncă şi un buget foarte mare, pe care directorul muzical nu l-a putut da publicităţii. Acest spectacol va fi posibil şi datorită colaborării cu "mari creatori de studio, foarte apreciaţi, dar mai puţin cunoscuţi de marele public".

Aniversarea Disneyland Paris va fi marcată şi prin defilarea tuturor personajelor Disney, atât cele mai cunoscute, dar şi cele cu notorietate mai mică.

Cei care nu vor ajunge miercuri la Disneyland Paris, dar vor reuşi să petreacă Paştele acolo, se vor bucura de o nouă paradă, de noi spectacole, decoruri nemaivăzute şi multe atracţii refăcute.

Parcul tematic Disneyland Park din cadrul Disneyland Paris a înregistrat, în urmă cu doi ani, peste 10 milioane de vizitatori.

Disneyland Paris înseamnă două parcuri magice imense, Walt Disney şi Walt Disney Studios, cu peste 50 de atracţii.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI