Potrivit documentelor tribunalului, actriţa a solicitat custodia asupra fiicei sale de 2 ani, Rose.

Cei doi s-au căsătorit în 2014 şi au semnat un acord prenupţial, potrivit documentelor tribunalului, instanţa solicitând acum ca acesta să fie pus în aplicare.

Într-un comunicat dat publicităţii miercuri, Dauriac a spus că este un lucru "nefericit" că Johansson a solicitat divorţul la tribunal "şi a făcut publice divergenţele noastre".

"O implor să retragă acţiunea şi să se întoarcă, oricât ar fi de neconfortabil, la masa de negocieri", a spus el.

Actriţa din "Lost in Translation" a refuzat să comenteze divorţul.

"Ca mamă devotată şi persoană particulară conştientă pe deplin că fiica mea va creşte într-o bună zi suficient de mult pentru a citi ştirile despre ea, vreau doar să spun că nu voi comenta niciodată referitor la destrămarea căsniciei mele", a precizat Johansson într-un comunicat.

Înaintarea divorţului are loc după informaţiile apărute în presă în ianuarie, potrivit cărora cei doi s-ar fi separat. Un avocat al lui Dauriac a declarat că amândoi trăiesc în prezent la New York, dar nu împreună.

Este cea de a doua căsătorie pentru vedeta din "Captain America" Scarlett Johansson, care a mai fost măritată cu actorul din "Deadpool", Ryan Reynolds, între 2008 şi 2011.