Sayed Jamal Mubarez, din minoritatea hazară multă vreme marginalizată, a câştigat telespectatorii cu versurile sale care au redat atât speranţa, cât şi disperarea tinerilor care îşi trăiesc viaţa de zi cu zi în timpul războiului cu militanţii talibani, intrat în cel de al 16-lea an.

Emisiunea "Afghan Star", realizată după concursurile foarte populare de muzică din lume, şi-a derulat în acest an cea de a 12-a ediţie la cel mai mare canal privat din Afganistan, Tolo.

Ediţia din acest an a ieşit în evidenţă după ce o femeie — cântăreaţa de 18 ani Zulala Hashimi din estul profund conservator al ţării — a ajuns în finală pentru prima dată, în ciuda reticenţei larg răspândite faţă de femeile care apar pe scenă.

Mubarez a câştigat însă concursul marţi seară, arătând cât se poate de rapper cu şapca lui roşie de baseball şi barba scurtată, scrie Reuters. La anunţarea câştigătorului, Zulala Hashimi a izbucnit în plâns şi s-a refugiat în braţele celei mai mari susţinătoare a sa, starul pop afgan Aryana Sayeed, preşedintă a juriului şi cea care a încurajat-o pe tânără de-a lungul celor 12 săptămâni cât timp a competiţia urmărită de milioane de telespectatori.

"Sunt atât de fericit... Aş fi fost fericit şi dacă Zulala ar fi câştigat, pentru că în Afganistan femeile trăiesc într-o situaţie plină de restricţii. Este o mândrie să o văd pe Zulala în finală şi vreau să-i dau acest trofeu", a declarat cântăreţul de 23 de ani după ce şi-a primit premiul într-un studio construit în spatele zidurilor cu sârmă ghimpată anti-explozii din enclava diplomatică a Kabulului.

Concursul s-a desfăşurat într-o incintă fortificată, după ce talibanii au provocat anul trecut moartea a şapte angajaţi ai Tolo în urma unui atac sinucigaş asupra unui minibuz care transporta stafful postului.

Singurul aducător de venituri în familia sa din oraşul Mazar-i-Sharif din nordul ţării, Mubarez a declarat că a descoperit rapul în Iran şi că îşi cântă versurile în timp ce taie părul clienţilor.

Cântăreţii se pot acum lupta să-şi facă o carieră în Afganistan, unde odinioară talibanii au interzis muzica şi mulţi încă dezaprobă cultura pop din Occident, motiv pentru care de multe ori artiştii caută siguranţa şi libertatea unei vieţi peste hotare, notează Reuters.

Mubarez a declarat că vrea să facă o carieră din muzică dacă va găsi sprijin financiar, însă a recunoscut că se va întoarce să lucreze la frizerie dacă acest lucru nu se va întâmpla.