Este vorba de Khaled Khatib, care a realizat o mare parte din filmările la un documentar britanic intitulat „The White Helmets”. Documentarul Netflix are 40 de minute şi spune povestea voluntarilor Syrian Civil Defence, care îşi riscă viaţa pentru a salva civilii din Siria. Filmul este considerat a fi favoritul Marii Britanii la obţinerea unui Oscar la categoria cel mai bun documentar.

Khaled Khatib face parte din Grupul Căştilor Albe („The White Helmets group”, denumit astfel pentru că membrii săi poartă căşti albe) şi a ajutat la filmarea acestei organizaţii care operează în anumite părţi din Siria controlată de rebeli.

Siria se află în centrul unui război sângeros în care au murit aproximativ 500.000 de oameni şi alte 11 milioane şi-au părăsit casele sau ţara.

Khaled Khatib trebuia să plece în SUA din Turcia, pentru a ajunge la cea de-a 89-a ediţia a Premiilor Oscar, însă înainte de a se urca în avion, autorităţile americane au declarat că ar fi găsit informaţii defavorabile în privinţa lui Khatib, ceea ce poate însemna de la conexiuni teroriste la nereguli în privinţa paşaportului acestuia.

Surse de la Ankara au declarat pentru BBC că tânărul regizor are probleme cu paşaportul. Un reprezentant al Departamentului pentru Securitate Internă din SUA a comentat cazul afirmând: "Pentru călătoria în SUA este nevoie de un document valid de călătorie."

Khatib a declarat anterior pentru postul CNN: "Dacă câştigăm acest premiu, el le va arăta oamenilor din Siria că oamenii la nivel mondial îi sprijină. Îi va încuraja pe toţi voluntarii care se trezesc în fiecare dimineaţă şi fug în calea bombelor. Dacă nu pot intra în SUA, nu voi renunţa: ştim că avem mulţi prieteni în State, că sunt oameni care ne împărtăşesc valorile noastre umanitare. Aştept să-i întâlnesc într-o bună zi".

Interdicţia de călătorie a lui Trump în privinţa imigranţilor a afectat mai multe celebrităţi, până la momentul la care a fost suspendată de instanţă.

Fiul legendarului boxeur Muhammad Ali a fost reţinut de autorităţile de imigraţie din Florida la începutul lunii care l-ar fi întrebat: "Sunteţi musulman?".