Un lanţ de teatre londoneze vrea să limiteze zgomotele provocate de pungile de chipsuri şi bomboane

Un lanţ de teatre londoneze vrea să limiteze zgomotele provocate de pungile de chipsuri şi bomboane
Sursa: www.agerpres.ro Foto: Nimax Theatres / Facebook 07.12.2017 16:29
Lanţul de teatre Nimax Theatres din Londra a decis să interzică pungile de chipsuri şi de bomboane în sălile sale pentru a limita zgomotele provocate de acestea, care îi incomodează pe unii dintre spectatori şi, mai ales, pe actori, informează AFP.

Este destul de obişnuit ca spectatorii să mănânce şi să bea, inclusiv alcool, în timpul reprezentaţiilor teatrale şi altor spectacole care au loc la Londra.

Acest obicei datează din epoca lui Shakespeare, iar Nimax Theatres, din care fac parte teatre precum Apollo şi Palace Theatre, nu intenţionează să îi pună capăt, ci mai degrabă să realizeze o serie de teste pentru a determina produsele care provoacă zgomotele cele mai reduse, pe care intenţionează să continue să le comercializeze.

"Acesta este procesul pe care l-am demarat, încercăm să găsim pachetele de produse pe care oamenii adoră să le mănânce la teatru şi care nu produc zgomot", a declarat pentru AFP Nica Burns, directoarea Nimax Theatres.

"Încercăm să găsim un echilibru între aceia care simt nevoia de a mânca dulciuri şi mici gustări în timpul reprezentaţiilor şi aceia pe care zgomotul provocat de ambalajele în cauză îi deranjează la fel de mult ca pe actori", a adăugat ea.

Nica Burns a subliniat că această chestiune îi preocupă pe mulţi administratori ai unor teatre, cu atât mai mult cu cât veniturile obţinute din vânzarea acestor produse reprezintă o parte deloc neglijabilă din bugetele instituţiilor lor.

În schimb, nu se pune problema de a permite spectatorilor să intre în sălile de teatru cu preparate gastronomice la pachet, aşa cum încearcă unii dintre ei. "Cerem foarte politicos oamenilor să îşi mănânce prânzul sau cina în afara teatrului", a adăugat Nica Burns.

ULTIMELE ŞTIRI