Shakira a anunţat că are nevoie de cel mai bun chirurg din lume pentru a-şi recupera vocea

Shakira a anunţat că are nevoie de cel mai bun chirurg din lume pentru a-şi recupera vocea
Sursa: www.agerpres.ro Foto: talkingstickresortarena.com 06.12.2017 14:25
Semnalul de alarmă că ceva se întâmplă cu Shakira a fost dat când artista şi-a suspendat primele concerte din turneul său european "El Dorado". Ulterior, cântăreaţa columbiană a anunţat că suferă de hemoragie la corzile vocale, iar acum este în căutarea celui mai bun chirurg ORL din lume, relatează miercuri ziarul spaniol La Vanguardia.

Această problemă medicală a determinat-o să amâne întreg turneul pentru anul 2018. O doleanţă care se adaugă şi altor probleme cu care se confruntă îndrăgita cântăreaţa, precum criza prin care trece relaţia sa cu fotbalistul catalan Gerard Pique cu care a fost văzută recent certându-se aprins într-un restaurant din Barcelona.

Potrivit unui articol publicat în exclusivitate de revista Lecturas, Shakira a plecat la 29 noiembrie la Boston pentru a-l consulta pe prestigiosul chirurg ORL Steven M. Zeitels, considerat cel mai bun specialist din lume. Medicul a operat deja vedete ca Adele sau Sam Smith, ambii în mod curios interpreţi ai pieselor de pe coloana sonoră a filmelor James Bond.

Potrivit publicaţiei, Shakira a plecat să-l consulte pe reputatul medic însoţită de fratele ei Tonino. Revista Lecturas l-a intervievat pe dr. Juan Carlos Casado pentru a vorbi despre această operaţie care se efectuează "sub anestezie generală, cu un laringoscop introdus pe gură şi care cu ajutorul laserului produce o vaporizare asupra leziunilor vasculare de pe suprafaţa corzilor vocale".

După cum a confirmat specialistul, perioada postoperatorie durează o lună şi jumătate, cu o pauză vocală de două — trei săptămâni. Dacă Shakira urmează întocmai aceste indicaţii, Zeitels consideră că îşi va recupera vocea în condiţii optime.

Adele, care s-a supus acestei operaţii în 2011, a mărturisit că vocea ei a suferit modificări, iar luna trecută artista a fost nevoită să-şi suspende două concerte tot din cauza unor probleme la corzile vocale.

Pe lângă această afecţiune medicală, cântăreaţa columbiană se confruntă şi cu alte probleme: ea a fost inclusă pe lista vedetelor anchetate în aşa numitul scandalul ''Paradise papers'', privind practicile de optimizare fiscală la scară mondială.

Shakira, care locuieşte la Barcelona, ar fi domiciliată în Bahamas din motive fiscale şi şi-ar fi transferat în Malta şi Luxemburg drepturile sale de autor, în valoare de aproximativ 31,6 milioane de euro, potrivit ziarului Le Monde, care a publicat dezvăluiri cu privire la această anchetă.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI