Anunţul logodnei prinţului Harry cu actriţa americană Meghan Markle, făcut luni, i-a făcut să spere pe mulţi dintre angajaţii britanici, care şi-ar fi dorit să primească o zi liberă suplimentară cu ocazia căsătoriei princiare, ce va avea loc în primăvara anului 2018.

Aşa s-a întâmplat cu ocazia căsătoriei fratelui mai mare al lui Harry, prinţul William, care a luat-o de soţie pe Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, şi cu ocazia căsătoriei părinţilor lor, prinţul Charles şi Diana, în 1981. O zi de vacanţă a fost acordată britanicilor şi cu ocazia jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a, în iunie 2012.

Aşteptările angajaţilor britanici au fost spulberate însă de Guvernul condus de Theresa May, care, de această dată, a decis să excludă posibilitatea acordării unei zile libere. Prim-ministrul britanic s-a justificat miercuri, într-un interviu pentru Sky News, în care a spus că "simpla vedere a două persoane tinere îndrăgostite" este suficientă pentru "a ridica moralul oamenilor".

"O zi liberă nu este acordată în mod automat", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt de la Downing Street Nr. 10 (reşedinţa oficială a prim-miniştrilor din Marea Britanie, n.r.), subliniind că o astfel de decizie este luată de la caz la caz, în funcţie de importanţa evenimentului.

El a reamintit că nicio zi de vacanţă nu a fost acordată pentru a marca nunţile celorlalţi doi fii ai suveranei, cea a prinţului Andrew cu Sarah Ferguson în 1986 şi cea a prinţului Edward cu Sophie Rhys-Jones în 1999. În schimb, britanicii au avut dreptul la o zi suplimentară de concediu cu ocazia căsătoriei prinţesei Anne, fiica reginei Elisabeta a II-a, în 1973.

Harry are şanse mici de a deveni într-o bună zi rege. El ocupă în prezent locul al cincilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, în urma prinţului moştenitor Charles, a fratelui său mai mare William şi a copiilor acestuia. El va coborî pe locul al şaselea după naşterea, prevăzută în aprilie, a celui de-al treilea copil al cuplului William-Kate.

Unii dintre britanici s-au declarat îngrijoraţi în privinţa costului pe care l-ar genera o zi suplimentară de vacanţă pentru economia Marii Britanii. Specialiştii au publicat recent previziuni de creştere mai puţin ambiţioase până în 2021, din cauza Brexitului şi a unei productivităţi mai slabe.

Dimpotrivă, estimează alţi specialişti: o zi de vacanţă ar fi în beneficiul industriei turismului şi de divertisment. Comentatorul politic Alex Deane, citat de cotidianul economic City A.M., menţinerea unui program de lucru obişnuit în acea zi ar avea consecinţe negative asupra productivităţii: indiferent dacă va fi zi liberă sau nu, toată lumea va urmări la televizor căsătoria princiară.

Potrivit unui sondaj realizat de YouGov şi citat de Sky News, 38% dintre persoanele chestionate s-au declarat în favoarea unei zile libere cu ocazia căsătoriei prinţului Harry cu Meghan Markle, în timp ce 48% dintre respondenţi s-au declarat împotriva acestei propuneri.