„The Post” al lui Steven Spielberg, desemnat de The National Board of Review cel mai bun film al anului

„The Post” al lui Steven Spielberg, desemnat de The National Board of Review cel mai bun film al anului
Sursa: www.news.ro Foto: movieweb.com 29.11.2017 22:40
„The Post”, cel mai nou film regizat de Steven Spielberg, cu Meryl Streep şi Tom Hanks în rolurile principale, a fost desemnat de The National Board of Review cel mai bun film al anului.

Premiile pentru producţiile de anul acesta vor fi acordate în cadrul unei gale care va avea loc, în ianuarie, la New York.

Filmul lui Spielberg este centrat pe decizia luată de cotidianul The Washington Post de a publica în 1971 celebrul dosar cllasificat Pentagon Papers, un document care descrie implicarea politică şi militară a Statelor Unite în Războiul din Vietnam.

Tom Hanks îl întruchipează pe editorul Washington Post Ben Bradlee, iar Streep joacă rolul publicistului Katherine Graham. În 1971, ziarul a decis să publice dezvăluiri din cele 47 de volume ale dosarului Pentagon Papers.

Filmul va intra în cinematografele din întreaga lume pe 12 ianuarie 2018.

În plus, Meryl Streep şi Tom Hanks au fost numiţi cei mai buni actori.

Cel mai bun actor în rol secundar a fost numit Willem Dafoe, pentru rolul din „The Florida Project”, iar cea mai bună actriţă în rol secundar a fost desemnată Laurie Metcalf, pentru interpretarea din „Lady Bird”.

Premiul pentru cel mai bun scenariu original îi va reveni lui Paul Thomas Anderson, pentru povestea „Phantom Thread”, ultimul film în care a jucat Daniel Day-Lewis.

Cel mai bun scenariu adaptat a fost cel creat de Scott Neustadter & Michael H. Weber pentru „The Disaster Artist”, regizat de James Franco.

Animaţia „Coco” a obţinut trofeul secţiunii sale, iar cel mai bun film într-o limbă străină a fost desemnat „Foxtrot” (Israel), regizat de Samuel Maoz.

Actorul Timothée Chalamet a fost premiat pentru debut, pentru rolul din „Call Me by Your Name”. Cât priveşte debutul regizoral, Jordan Peele a fost premiat pentru „Get Out”.

Cel mai bun documentar este „Jane”, regizat de Brett Morgen.

Cele mai bune cinci filme într-o limbă străină au fost: „Una Mujer Fantástica”, de Sebastián Lelio, „Frantz”, de François Ozon, „Loveless”, de Andrey Zvyagintsev, „Estiu 1993”, de Carla Simón, şi „The Square”, de Ruben Östlund.

Anul trecut, NBR a ales drept cel mai bun film „Manchester by the Sea”, regizat de Kenneth Lonergan.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI