Seria de desene animate ''Pompierul Sam'', difuzată de 30 de ani în 155 de ţări şi în 36 de limbi, va difuza un episod aniversar special în care ''vedetă'' va fi prinţul George. Personajul lui George este prieten foarte bun al pompierului Sam şi va veni în vizită la Ponty­pandy, localitatea unde se petrece acţiunea desenului animat.

Vestea a fost anunţată la BBC de către producătorul serialului: ''Pompierul Sam a fost apreciat de generaţii întregi în aceşti ultimi 30 de ani şi este un personaj într-adevăr simbolic al emisiunilor de televiziune pentru copii din toată lumea. Suntem nerăbdători ca fanii să urmărească episodul special şi noul sezon care va fi difuzat începând cu anul viitor''.

Micuţul George, în vârstă de 4 ani, a început şcoala în septembrie acest an şi va fi dificil pentru părinţii săi să-l ţină departe de ecran pentru a-şi face temele, scrie duminică revista Closer.