Atacantul venit în vară de la FC Barcelona s-a mutat din conacul luxos, de cinci etaje, cu piscină interioară şi un teren de 5.000 metri pătraţi. Neymar, ce a locuit cu o parte a familiei sale şi cu câţiva prieteni, a fost un vecin foarte liniştit, dar prezenţa lui i-a atras pe curioşi, dintre care unii au mers prea departe. 

Câteva persoane ar fi pătruns în proprietatea care altminteri era protejată de un zid lung, cu o înălţime de aproape 1,70 m. Vecinii au povestit că mai mulţi pompieri au intervenit de câteva ori într-o casă din împrejurimi şi ar fi profitat de aceasta pentru a observa ce se petrece la Neymar. Aceste experienţe dezagreabile au făcut ca fotbalistul şi autorităţile să devină suspicioşi. De atunci, un jandarm se ocupă de securitatea caselor din acest sector, în care în afară de Neymar locuiesc şi alte personalităţi. 

Neymar a ales să locuiască în altă casă din acea zonă, care este mai sigură.