Un tablou de Leonardo da Vinci aflat în centrul unor controverse, starul licitaţiilor de toamnă organizate la New York

Un tablou de Leonardo da Vinci aflat în centrul unor controverse, starul licitaţiilor de toamnă organizate la New York
Sursa: www.agerpres.ro Foto: reuters 13.11.2017 14:33
Opere de artă realizate de Marc Chagall, Vicent Van Gogh, Pablo Picasso şi Andy Warhol vor fi puse în vânzare la licitaţiile de toamnă organizate la New York, care vor debuta luni, însă vedeta evenimentului va fi tabloul "Salvator Mundi", de Leonardo da Vinci, aflat în centrul unor controverse ai cărei protagonişti sunt un miliardar rus şi un comerciant de artă, informează AFP.

Casa de licitaţii Christie's a anunţat în octombrie că va scoate la vânzare pe 15 noiembrie acest tablou, singurul dintr-o serie de mai puţin de 20 de tablouri ale maestrului renascentist care au supravieţuit până în zilele noastre şi care se află încă într-o colecţie privată.

Experţii acestei case au estimat la 100 de milioane de dolari valoarea acestei pânze cu dimensiuni de 65 centimetri x 45 centimetri, ce a fost vândută cu doar 45 de lire sterline în 1958, cu mult timp înainte ca lucrarea să fie autentificată şi atribuită lui Leonardo da Vinci, în 2005.

Miliardarul Dmitri Rybolovlev, un oligarh exilat, care este preşedintele clubului de fotbal AS Monaco, îl acuză pe comerciantul de artă elveţian Yves Bouvier, care ar fi trebuit să îl ajute să investească aproximativ 2 miliarde de dolari în opere de artă, că şi-a acordat marje exorbitante pentru tablourile pe care le achiziţiona în numele lui.

Tabloul "Salvator Mundi", un portret al lui Iisus Mântuitorul, pictat în jurul anului 1500, ar reprezenta o dovadă flagrantă a acestei escrocherii: Yves Bouvier ar fi cumpărat tabloul de la casa Sotheby's cu 80 de milioane de dolari în 2013 şi l-ar fi revândut lui Dmitri Rybolovlev cu 127,5 milioane de dolari.

Anumite persoane au lansat şi o serie de speculaţii pe această temă, conform cărora, repunând în vânzare tabloul în cadrul unei licitaţii, miliardarul rus, a cărui dispută cu Yves Bouvier se derulează de acum în instanţă, speră să demonstreze că preţul pe care l-a plătit a fost considerabil supraestimat. La rândul lui, Yves Bouvier neagă acuzaţiile şi spune că nu a comis nicio infracţiune.

Reprezentanţii casei Christie's au refuzat să facă comentarii despre această controversă. "Priviţi acest tablou, este o operă de artă extraordinară, pe acest aspect trebuie să ne concentrăm", a declarat Francois de Poortere, directorul departamentului de Pictură veche din cadrul prestigioasei case de licitaţii.

Warhol inspirat de Da Vinci

Pentru a-i atrage pe colecţionarii bogaţi, tabloul "Salvator Mundi" a călătorit la Hong Kong, Londra, New York şi San Francisco — unde miliardarii din Silicon Valley au "o conexiune deosebită" cu inventatorul Leonardo da Vinci, potrivit lui Erin McAndrew, director de comunicare în cadrul casei Christie's.

Pentru a accentua şi mai mult "efectul Da Vinci", casa Christie's va pune în vânzare acest tablou alături de o operă uriaşă a lui Andy Warhol, intitulată "Sixty Last Suppers".

Reproducând de 60 de ori celebra lucrare "Cina cea de taină" a maestrului renascentist, opera artistului american este estimată la 50 de milioane de dolari.

O altă lucrare importantă realizată de Andy Warhol şi care va fi scoasă la vânzare în sezonul de toamnă al licitaţiilor de artă este o interpretare art-pop a portretelor oficiale ale lui Mao, ale cărui buze au fost pictate într-o nuanţă de roşu aprins, realizată în 1972, după vizita preşedintelui american Richard Nixon în China. Tabloul a fost estimat la un preţ cuprins între 30 de milioane şi 40 de milioane de dolari.

Acel tablou "Mao", niciodată expus în public după 1973, va fi unul dintre starurile licitaţiei ce va fi organizată joi de casa Sotheby's. La aceeaşi licitaţie va fi pus în vânzare şi un triptic realizat de Francis Bacon în 1996, "Three Studies of George Dyer", estimat între 35 de milioane şi 45 de milioane de dolari.

O maşină de Formula 1 pilotată de Michael Schumacher

La licitaţiile de toamnă de la New York, ce ar trebui să genereze în total încasări de peste 1 miliard de dolari, potrivit experţilor, casele Christie's şi Sotheby's mizează pe o piaţă "echilibrată" între Asia, Europa şi Statele Unite, susţinută de o serie de opere de artă renumite, ieşite din circuitul public de mai multe decenii.

"Contraste de formes", o compoziţie abstractă realizată de Fernand Leger în 1913, evaluată de casa Christie's la aproximativ 65 de milioane de dolari, va fi una dintre vedetele licitaţiei de luni, alături de tabloul "Laboureur dans un champs", de Vincent Van Gogh, pictat de maestrul olandez de la fereastra sanatoriului Saint Remy, în 1889, care a fost estimat la 50 de milioane de dolari.

Fără să se apropie de nivelul acestor preţuri estimative, pictura "Les Amoureux", realizată de Marc Chagall în timpul unei perioade deosebit de fericite din viaţa lui, a fost estimată între 12 milioane şi 18 milioane de dolari. Tabloul nu şi-a mai schimbat proprietarul din anul 1928.

În mod excepţional, casa Sotheby's a inclus în licitaţiile sale de toamnă o maşină de curse, un model Ferrari care a câştigat Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco în 2001, cu Michael Schumacher la volan. Estimată între 4 milioane şi 5 milioane de dolari, maşina va fi pusă în vânzare în cadrul licitaţiei de joi.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI