Trupa Eagles of Death Metal a cântat la Paris la comemorarea a doi ani de la atacul de la Bataclan

Trupa Eagles of Death Metal a cântat la Paris la comemorarea a doi ani de la atacul de la Bataclan
Sursa: www.agerpres.ro Foto: epa 13.11.2017 18:01
Formaţia The Eagles of Death Metal a apărut luni în faţa publicului la Paris, la doi ani de la atacul militanţilor Stat Islamic din sala de concerte Bataclan soldat cu moartea a 90 de persoane, relatează DPA.

Formaţia americană de rock a avut o apariţie surpriză în faţa primăriei din al 11-lea arondisment pentru a cânta hitul lor "Save a Prayer", la jumătate de kilometru de sala de concerte Bataclan, după o ceremonie comemorativă.

Membrii formaţiei le-au dat celor din public trandafiri albi, notează DPA.

Luni au avut loc mai multe ceremonii de comemorare a victimelor atentatelor de la 13 noiembrie, potrivit France Presse. Prima a avut loc la Stade de France, în prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a predecesorului său Francois Hollande.

Şeful statului francez şi soţia sa au strâns mâinile a numeroşi participanţi la comemorare, iar apoi s-au deplasat la restaurantele şi barurile pariziene atacate de jihadişti în urmă cu doi ani — Le Carillon, Le Petit Cambodge, La Bonne Biere, le Comptoir Voltaire şi La Belle Equipe. Comemorările urmau să se încheie în faţa sălii de concerte Bataclan, unde a avut loc cel mai sângeros atac al serii, soldat cu 90 de morţi.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI