Într-o decizie din 13 octombrie şi făcută publică luni, un judecător din Madrid a confirmat că testele ADN "permit excluderea lui Salvador Dali i Doménech ca tată biologic al Mariei Pilar Abel Martinez", o ghicitoare de tarot în vârstă de 61 de ani, care susţinea că s-a născut dintr-o legătură dintre Salvador Dali şi mama sa, fostă menajeră a pictorului.

Judecătorul a condamnat-o pe Abel Martinez să plătească costul procedurii, fără să precizeze suma care ar putea fi exorbitantă ţinând cont de dificultatea legată de exhumarea rămăşiţelor pictorului, realizată la sfârşitul lunii iulie.

Contactată de AFP, Fundaţia Gala-Salvador Dali a informat că nu a fost încă evaluat costul total al procedurii.

A fost necesară ridicarea unei dale în greutate de o tonă care proteja coşciugul din lemn masiv al artistului, ale cărui rămăşiţe se odihnesc la Teatrul Muzeu din Figueras, pentru a putea preleva probe din oase, fire de păr şi unghii şi a fi examinate de Institutul de toxicologie din Madrid.

Cazul a inflamat spiritele în Spania şi Figueras, aducând în atenţie viaţa sexuală a pictorului, care a murit fără urmaşi în 1989, într-un spital din Pubol.Fundaţia Gala-Salvador Dali, care gestionează patrimoniul artistului, a considerat "total neadecvată şi disproporţionată" decizia justiţiei de a exhuma rămăşiţele pictorului şi nu elimină posibilitatea de a intenta o acţiune împotriva judecătoriei care a emis sentinţa.