Gene Wilder, al cărui nas proeminent şi al cărui păr creţ i-au făcut chipul celebru, a murit din cauza unor complicaţii la boala Alzheimer de care suferea, la Stamford, în Connecticut, a precizat Variety.

Actorul s-a făcut remarcat în special prin colaborările cu scenaristul şi regizorul Mel Brooks şi cu actorul Richard Pryor, aminteşte Reuters.

Nepotul lui Gene Wilder, Jordan Walker-Pearlman, a spus că actorul a ales să ţină secret faptul că suferea de Alzheimer, astfel încât copiii care îl ştiau ca Willy Wonka să nu asocieze acest personaj excentric cu o boală a adulţilor.

El a jucat în filme precum „Blazing Saddles”, „Young Frankenstein”, „The Producers”, „Silver Streak” sau „Stir Crazy”.