Stevie Wonder şi Pentatonix, grup texan de cântăreţi a cappella, au propus spectatorilor entuziasmaţi un omagiu adus lui Maurice White, fondatorul legendarului grup funk Earth, Wind and Fire, care a murit recent. Interpretarea lor, care a fost pusă la punct în ultimul moment, conform presei, a ridicat sala în picioare când grupul a cântat „That's the Way of the World". „rea des în ultimul timp am avut pierderi dureroase în marea noastră familie a muzicii. Însă muzica ne consolează mereu", a spus Stevie Wonder.

John Legend, Demi Lovato, Meghan Trainor, Tyrese şi Luke Bryan i-au adus un omagiu lui Lionel Richie, chiar în faţa cântăreţului. Demi Lovato a interpretat "Hello", în timp ce Lionel Richie dădea din cap în ritmul piesei. El a urcat apoi pe scenă, cântând alături de colegi legendarul său „All Night Long", care s-a bucurat de acelaşi succes ca în 1983, când se dansa frenetic pe muzica lui.

Un alt moment aşteptat al galei Grammy l-a constituit apariţia vedetei britanice Adele, care a venit pe scenă într-o rochie roşie cu paiete şi a interpretat „All I Ask" de pe cel mai recent album al său, „25". Artista a părut a nu fi în cea mai bună formă, apărând şi câteva note false în prestaţia ei. La câteva minute după ceremonie, Adele a explicat celor 25 de milioane de abonaţi ai ei de pe Twitter că la originea disonanţelor a stat o problemă tehnică. „Microfoanele au căzut pe corzile pianului şi acest lucru a provocat un sunet de chitară. Din această cauză a sunat fals", a scris ea.

Marea absentă de la gală a fost Rihanna, care trebuia să interpreteze „Kiss it Better" de pe noul său album, „Anti". Ea a fost nevoită să îşi anuleze apariţia pe scenă la sfatul medicului, declarând că risca să aibă "o hemoragie a corzilor vocale". Cântăreaţa, care a lansat recent primul său album din 2012, a participat totuşi la repetiţii şi şi-a asigurat fanii de pe Twitter că este „dezamăgită că nu poate fi" la gală.