După mai multe întârzieri, lansarea la apă a vasului este prevăzută acum în 2018.


Pachebotul „Titanic II” va fi o copie fidelă a originalului şi va avea în plus „proceduri de evacuare moderne, control prin satelit, navigaţie digitală şi sisteme radar”, precizează James McDonald, director de marketing la compania Blue Star Line, aflată la originea proiectului. Şi itinerariul „Titanicului” va fi adaptat. În loc să navigheze între Southampton şi New York, el va lega Jiangsu din China şi Dubai, cu care Blue Star a încheiat parteneriate.

Pachebotul va măsura 270 metri lungime, 53 de metri înălţime şi va cântări circa 40.000 de tone şi, pentru a respecta normele de securitate maritimă moderne, va avea o lăţime cu patru metri mai mare decât originalul, coca fiind sudată şi nu montată cu nituri. La fel ca originalul, la bord vor fi trei clase distincte pentru pasageri, preţul biletelor nefiind deocamdată cunoscut.