La Berlin a început o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Film. Evenimentul a debutat cu cea mai nouă producţie în care joacă George Clooney, "Hail, Caesar!". 18 pelicule concurează pentru Ursul de Aur, iar juriul care va desemna câştigătorul este condus de către actriţa Meryl Streep.
Festivalul Internaţional de Film de la Berlin a avut parte de un debut plin de strălucire. Actorul american George Clooney şi-a făcut apariţia pe covorul roşu alături de soţia sa, care a purtat şi de această dată o ţinută fără cusur, marca Yves Saint Laurent.
Prezentată în afara competiţiei oficiale, pelicula "Hail, Caesar!" a deschis Berlinala. Filmul regizat de către fraţii Coen este despre ultimii ani ai Epocii de Aur de la Hollywood şi beneficiază de o distribuţie impresionantă.
Marele premiu al Berlinalei este disputat de 18 filme. Realizatorii lor, dar şi actorii vor afla deznodământul pe 20 februarie. Cu un juriu prezidat de către actriţa Meryl Streep, Festivalul Internaţional de Film de la Berlin este al doilea eveniment de gen ca importanţă şi mărime în Europa după cel de la Cannes.