Zsa Zsa Gabor, care a murit săptămâna trecută în urma unui atac de cord de la Los Angeles la vârsta de 99 de ani, a vrut să călătorească în oraşul natal înainte de moarte, a spus soţul fostei actriţe.

Frederic Prinz von Anhalt susţine că el şi Zsa Zsa erau de multă vreme în contact cu rudele îndepărtate ale actriţei din Ungaria, unde este îngropat şi tatăl ei evreu.

Actriţa reuşise, cu ajutorul soţului ei, să obţină un paşaport ungar şi vorbise cu el despre o călătorie în Europa, însă o astfel de deplasare ar fi presupus asistenţă specială, întrucât actriţa se deplasa într-un scaun cu rotile din 2002, după un accident de maşină, iar în 2011 piciorul ei drept a fost amputat.

Fiica actriţei din cea de a doua ei căsătorie cu Conrad Hilton s-a opus însă ideii, temându-se că mama ei nu se va mai întoarce în SUA, notează Agerpres.

„Acum este într-o urnă, dar asta nu ne va opri să mergem la Budapesta", a spus Anhalt.

Actriţa, care a avut o viaţă personală tumultuoasă, a murit la 18 decembrie în reşedinţa cuplului din Bel Air. Funeraliile actriţei vor avea loc vineri, în Beverly Hills. Ea a trăit mai mult decât 90% dintre prietenii ei şi mulţi dintre cei pe care-i mai are nu vor putea să ajungă la funeralii, întrucât sunt plecaţi în perioada sărbătorilor, a mai spus Frederic Prinz von Anhalt.