Marc Anthony a interpretat joi piesele 'I need to know', 'Tu amor me hace bien' şi 'Vivir mi vida', dar marele moment al serii a fost când a cântat împreună cu fosta sa soţie Jennifer López o versiune a piesei 'Olvídame y pega la vuelta', care a fascinat publicul.

'Marc este o legendă vie. Îşi lasă la vedere inima şi sufletul în călătoria lui muzicală. Compozitor, producător şi cântăreţ, Mark este un artist magic şi pur care ne dăruieşte teme clasice ce vor fi alături de noi pentru totdeauna", a spus Jennifer López vizibil emoţionată.

"Vreau să dedic acest premiu tuturor acelor persoane care mi-au zis nu, care mi-au spus că nu voi ajunge niciodată până aici şi nu voi realiza toate acestea în viaţa mea", a declarat la rândul său Marc Anthony.

Până la urmă, cei doi cântăreţi au cedat presiunii şi reclamaţiilor insistente ale publicului şi s-au sărutat scurt pe gură.