Mulţimea a umplut, până la refuz, centrul oraşului Pamplona din Ţara Bascilor. După un vechi obicei, oamenii s-au bombardat reciproc cu făină, dar şi cu vin şi şampanie. Îmbrăcaţi în ţinuta tradiţională, haine albe şi basmale roşii, aceştia s-au jucat cu mingi uriaşe puse la dispoziţie de organizatori.

Festivalul San Fermin, care datează din secolul al 16-lea, este celebru mai ales pentru cursele cu tauri popularizate şi de Hemingway într-unul din romanele sale. Anul acesta, festivalul a atras la Pamplona mii de turişti europeni, dar şi americani sau australieni. Iar de astăzi, cei mai curajoşi vor putea să se lase fugăriţi de tauri.