Al doilea copil al cuplului regal, după prinţul George care s-a născut la 22 iulie 2013, este al patrulea moştenitor în ordinea succesiunii la tronul britanic.

Numele complet al prinţesei ar putea fi anunţat în cursul acestei zile, scrie BBC News, adăugând că în cursul acestei zile prinţesa ar urma să fie vizitată de membri ai familiei regale britanice şi de membrii familiei ducesei de Cambridge.

Familia ducelui şi ducesei de Cambridge vor locui în următoarele zile la reşedinţa lor de la Palatul Kensington, iar ulterior vor merge la casa de la Anmer Hall, aflată pe reşedinţa reginei de la Sandringham, Norfolk.

Ziarele britanice acoperă pe larg, în ediţia de duminică, evenimentul dedicat naşterii bebeluşului regal, prima pagină a cotidienelor cu tiraj naţional fiind dedicată prinţesei de Cambridge şi fotografiei acesteia.

Prinţesa de Cambridge s-a născut sâmbătă, 2 mai, la 08.34 a.m. (07.34 GMT), având o greutate de 3,71 kg, în aripa Lindo a spitalului Saint Mary din vestul Londrei. Tatăl său, prinţul William, duce de Cambridge, a asistat la naştere. Vestea naşterii prinţesei a fost transmisă la 11.25 a.m. pe contul de Twitter al Palatului Kensington.