AC Milan a anunțat miercuri transferul mijlocașului olandez Tijjani Reijnders (24 de ani), de la AZ Alkmaar.
Ajuns la 55 de ani, Paolo Maldini s-a despărțit de AC Milan în această vară, după 4 ani petrecuți în funcția de director sportiv al clubului. Fostul mare fundaș italian nu duce însă lipsă de atenție, iar PSG îl consideră drept înlocuitorul ideal pentru...
Kylian Mbappe (24 de ani) se află în ultimul an de contract cu PSG, iar dorința fotbalistului și cea a clubului nu coincid.
Simona Halep (31 de ani, 55 WTA) apare pe lista participanților la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care are loc între 28 august și 10 septembrie.
Potrivit clasamentului FIFA, actualizat joi, 20 iulie, tricolorii se află pe aceeași poziție ca luna precedentă și ocupă locul 164, cu un total de 990,73 de puncte.
PSG continuă să se miște pe piața transferurilor, iar campioana Franței a bifat al 7-lea transfer al verii.
Două persoane au fost ucise şi alte şase au fost rănite într-un incident armat la Auckland (Noua Zeelandă), cu câteva ore înainte de startul Cupei Mondiale la fotbal feminin.
Ferencvaros, campioana en-titre din Ungaria, a fost eliminată surprinzător încă din primul tur al preliminariilor UEFA Champions League, după un umilitor 0-3 împotriva celor de la Klaksvik.
Două echipe din Republica Moldova, Milsami și Zimbru vor lupta astăzi pentru un loc în turul doi preliminar al UEFA Europa Conference League.
Simona Halep (31 de ani, locul 55 WTA) încearcă să se mențină în formă, în condițiile în care așteaptă un verdict după ce, la finalul lunii iunie, a fost audiată în procesul de dopaj, la tribunalul Sport Resolutions de la Londra.
Copyright @2024 Jurnal Trust Media. Toate drepturile rezervate.