Comisia Europeană examinează o plângere vizând taxa impusă retailerilor străini de Ungaria

Comisia Europeană examinează o plângere vizând taxa impusă retailerilor străini de Ungaria, după ce Guvernul austriac şi retailerul austriac Spar au ridicat obiecţii faţă de politica autorităţilor de la Budapesta într-o serie de scrisori consultate de...

6 aprilie 2024, 08:12

Ford amână producția unor vehicule electrice în SUA, pe fondul încetinirii avansului vânzărilor de astfel de mașini

În condiţiile încetinirii vânzărilor de vehicule electrice (EV) pe piaţa din SUA, Ford a anunţat joi că amână producţia noilor camionete electrice şi a unui nou SUV mare, prevăzută să înceapă în 2026, dar a majorat gama de maşini hibride.

6 aprilie 2024, 07:39

CNN: Statele NATO au cheltuit de-a lungul anilor prea puțin pentru apărare, ceea ce a încurajat Rusia să facă tocmai opusul

În contextul în care mandatul lui Jens Stoltenberg se apropie de final, iar un alt șef al NATO va fi ales în acest an, CNN a prezentat într-o analiză modul în care, de-a lungul celor 75 de ani de existență a alianței, statele membre nu au finanțat suficient...

5 aprilie 2024, 20:33

Analiză: Numărul foarte mic de victime ale cutremurului de magnitudine 7,4 din Taiwan - rezultatul a 25 de ani de pregătire

În ciuda amplorii sale, cutremurul de miercuri din Taiwan a produs până acum doar 10 decese, majoritatea persoane aflate în exterior, mai ales pe autostradă, lovite de prăbușirea unor stânci sau afectate de alunecările de teren. Orașele taiwaneze, deși...

5 aprilie 2024, 19:36

Cutremur cu magnitudinea de 4,8 în statul New York

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 a avut loc în statul New York. Din primele informații, nu au fost raportate victime sau pagube, însă seismul s-a simțit și în statele vecine.

5 aprilie 2024, 19:07

Președintele SUA, nemulțumit de premierul Israelului

Joe Biden i-a cerut lui Benjamin Netanyahu să încheie fără întârziere un acord pentru o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza. Continuarea sprijinului Statelor Unite pentru operaţiunea din Gaza va depinde de decizii „concrete” pentru protejarea civililor,...

5 aprilie 2024, 16:35

Lukoil vrea să angajeze muncitori din Uzbekistan pentru a acoperi deficitul de personal din Rusia

Compania petrolieră rusească Lukoil a semnat un acord cu autorităţile din Uzbekistan pentru a angaja muncitori din ţara central asiatică pe bază de contract de muncă cu caracter temporar, un semn că deficitul de personal forţează companiile ruseşti să...

5 aprilie 2024, 15:35

Kremlinul afirmă că principala şansă de dialog cu SUA este în privinţa armelor, inclusiv în spaţiu

Rusia a transmis vineri că problemele strategice de securitate, inclusiv armele spaţiale, reprezintă principalul domeniu de potenţial dialog cu Statele Unite, relatează Reuters și News.ro.

5 aprilie 2024, 15:08

Cutremurul din Taiwan: Imagini impresionante cu infirmierele care au ținut în siguranță bebeluşii de la o maternitate

Cutremurul cu magnitudinea de 7,4 care a lovit Taiwanul săptămâna aceasta ar fi putut avea consecinţe grave pentru nou-născuţii de la o maternitate. Însă, imediat ce au început trepidaţiile, trei asistente medicale curajoase s-au grăbit să le vină în...

5 aprilie 2024, 14:05

Atac masiv al ucrainenilor asupra unui aerodrom militar din Rostov; Șase bombardiere Suhoi distruse, iar opt grav avariate

Ministerul rus al Apărării a anunțat că ucrainenii au lansat peste 40 de drone, dar că Armata Rusă le-ar fi interceptat pe majoritatea.

5 aprilie 2024, 12:44